apicolavalcea.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe site se considera acceptarea politicii de utilizare cookies. Pentru o experienta mai buna in site-ul nostru folosim si sisteme de analiza si marketing conform politicii de protejare a datelor.

CAPACEALA DE ALBINE


CAPACEALA DE ALBINE

Stoc terminat

Comanda instant CAPACEALA DE ALBINE

CAPACEALA DE ALBINE
Căpăceala de faguri este un produs apicol mai puţin cunoscut de consumatori, însă proprietăţile sale terapeutice excepţionale îl recomandă ca fiind de mare valoare. Vă invităm să citiţi următoarele rânduri pentru a afla cateva informatii despre căpăceală!
Căpăceala este capacul de la fagure, cu care albinele „sigilează” mierea în fiecare celulă pentru a-i putea conserva conţinutul . Când albinele aduc nectarul în stup, acesta conţine multă apă. Prin trecerea mierii de albine din celulă în celulă, ea este vânturată şi îmbogăţită cu o serie de enzime, până când proporţia de apă scade la un procent de circa 17-18% şi nectarul se transformă în miere . Pentru a putea păstra mierea ( perioade de timp foarte îndelungate ), albinele căpăcesc fiecare celulă din fagure cu un căpăcel format din straturi succesive de ceară şi propolis. Rolul propolisului este de a steriliza mierea, iar rolul cerii este acela de a asigura etanşarea şi de a împiedica pătrunderea aerului. Astfel, mierea se păstrează cu toate calităţile ei, şi termenul de valabilitate devine NELIMITAT! Când fagurele este căpăcit în proporţie de 2/3, apicultorul ştie că mierea este matură şi poate fi recoltată. Cu ajutorul unui instrument special (furculiţă ; cuţit ; etc. ), îndepărtăm aceste capace, iar produsul rezultat se numeşte căpăceală. Pe lângă ceară şi propolis, căpăceala mai conţine şi miere, enzime, dar şi alte substanţe, care au rol de antibiotic sau de conservant (enzime şi antibioticele natural, etc. ).
În funcţie de calităţile genetice ale rasei de albine, căpăceala poate fi căpăceală uscată (cu un procent de miere mai redus deoarece între căpăceală şi miere se lasă şi o perna de aer) şi căpăceală umedă (cu mai multă miere).
Acest „medicament”, realizat de albine în farmacia stupului, are o aromă deosebită şi păstrează proprietăţile terapeutice ale elementelor active din compoziţia sa: mierea, ceara, propolisul, enzimele şi antibioticele naturale. Din acest motiv, căpăceala de pe faguri are si o importanţă medicală. Datorită compoziţiei sale, căpăceala are proprietăţi terapeutice şi curative deosebite.
Astfel, se recomandă folosirea căpăcelii în următoarele situaţii:
– afecţiuni ale stomacului (mai ales ulcere)
– afecţiuni ale ficatului
– afecţiuni ale cavităţii bucale (stomatită, paradontoză)
– afecţiuni respiratorii (faringite, laringite, astm, etc.)
– infecţii- datorită efectului antibiotic
– afecţiuni cardiace- stimulează activitatea cordului
– stimulează activitatea sistemului imunitar – este un bactericid puternic
– are efect de lubrefiere a vaselor de sânge şi de aceea este foarte utilă în cazul persoanelor care au probleme cu aparatul circulator
Mod de administrare: se consumă prin mestecare până când ceara se topeşte în gură. În acest fel asigură şi o igienă orală deosebită, iar efectele sale sunt mai puternice.
Căpăcelele trebuie mestecate şi după ce gustul mierii s-a terminat, ceara având un efect benefic asupra cavităţii bucale, iar prin înghiţire, acest produs are utilizare şi în unele afecţiuni digestive. Când simţiţi că vă ia o răceală, recomandăm seara înainte de culcare, să se mestece o lingură de căpăcele de faguri în care să se pună 15-20 picături de tinctură de propolis . Se recomandă seara, pentru ca după administrare să nu se mai consume lichide sau mâncare, astfel propolisul şi mierea rămân pe căile respiratorii un timp mai îndelungat.
Doza zilnică MAXIMĂ recomandată:
Copii 3-6 ani: 2-3 linguriţe zilnic
Copii 7-12 ani: 3-5 linguriţe zilnic
Adulţi: 5-8 linguriţe zilnic
Se recomandă o cură de minim 14 zile, urmată de 1 luna pauză, după care, se poate relua (mai ales toamna şi primăvara, pentru creşterea imunităţii ).
Căpăceala trebuie ţinută într-un loc uscat, întunecos şi răcoros
Fii primul care evalueaza acest produs
Pentru a evalua acest produs este necesar sa fii autentificat. > Click aici
Website detinut de Prisaca Valceana S.R.L., CIF: 34634215, Reg.Com: J38/326/2015